Locatie: Centrul Cultural Reduta, Brasov
Vizualizari: 92
Sa te insele sotia cu “cel mai prost din clasa”, sa te prinda criza de la 40 cu un milion de euro in cont sau sa fii parasit pentru ca esti un om prea bun la suflet, sunt problemele cu care se confrunta personajele noastre surprinse in trei tablouri: la 29, la 40 si apoi la 43 de ani. In distributie: Leonid Doni, Andreea Mateiu si Octavian Strunila. Scris si regizat de Octavian Strunila.
Este un spectacol despre criza prin care trec aproape toate cuplurile cel putin o data in viata. Daca despre barbati este bine stiut faptul ca “middle age crisis” se manifesta la 40 de ani, despre femei inca se discuta. La 30, la 35 sau la 43 In “Barbatii la 40, Femeile la 43”, Leonid Doni este glumetul clasei! Acel tip de personaj care cu riscul de a se face de ras, incerca in fiecare zi sa faca ceva comic doar ca sa se faca remarcat. Il regasim acum, la mai bine de 10 ani de la terminarea liceului, neschimbat. La fel de singur si la fel de glumet! Nu a gasit inca fata potrivita dar are sperante!
Andreea Mateiu in povestea noastra, este femeia casatorita cu barbatul de succes, plin de bani si cu o sumedenie de amante. In pragul varstei de 40 de ani, sotul se indragosteste de o “pustoaica de 23 de ani” si o lasa balta cu doi copii si fara nicio cariera. Simte ca-i fuge pamantul de sub picioare si cauta o solutie sa-si repuna ordine in viata. Cu mult umor si autoironie reuseste sa preia, intr-un sfarsit, controlul situatiei!
Octavian Strunila este “avocat in cele mai mari procese din tara asta”, dupa cum se lauda chiar el si traieste intens fiecare clipa, consumand cele mai scumpe bauturi in compania celor mai frumoase femei. Este victima crizei de la 40 de ani, constientizeaza asta si o savureaza din plin! Este un nemernic dar isi asuma asta. Viata insa, ne face mai multe surprize decat ne putem noi imagina si eroul nostru se vede depasit de o situatie total neprevazuta si plina de un umor debordant!
Varsta minima de acces la spectacol este de 12 ani!
Distribuie acest eveniment cunostintelor!